Miercuri, Ianuarie 9, 2008, 07:30 PM 

Aprind lumanari
     media: 5.00 din 3 voturi

In momentele de criza devin iar copilul natang, blazat, cu sentimentele inchise si simtirile facute praf. Azi scriu, maine citesc si rup in bucati ceea ce ieri imi placea la nabunie. Azi, prima oara-ti scriu...nu sunt in stare decat de clisee ieftine; uneori, doar, nascocesc cate-o metafora mai rasarita. Mi-e frica sa nu ma pierd in mediocritate, sa nu imi fumez tigara si sa fie prea tarziu. Azi ma transform din adolescentul blazat in copilul persiflat din curtea scolii. Iau o decizie pentru toata viata si renunt la ea in clipa urmatoare. Ma gandesc, reflectez, mai citesc o carte si ma inchid in cea mai ascunsa camera din mintea mea blonava. Reflectez, ma joc cu neuronii aflati pe patul de moarte, ii ajut sa isi dea duhul mai repede si rad in sinea mea de crimele abominabile pe care le comit zi de zi. Intai imi omor neuronii, apoi imi ucid sperantele, continui cu increderea si sfarsesc cu prietenia. Incet-incet ma vad singura intr-un cimitir al sentimentelor pierdute. Astazi dezamagirea, maine fericirea curata, in zilele ce vor urma nu cunosc natura sensibilitatilor la care ma va supune viata.
Cand termin o carte o privesc cu mandrie, ii mangai cotorul si rasfoiesc in viteza toate paginile, ma gandesc ca fiecare cuvant de acolo a trecut prin mintea mea si poate mi-l voi aminti candva. Uneori, in cabina de dus imi trec prin gand fragmente intregi din cartile pe care le-am citit, parca sentimentele pe care le-am mai trait candva reinie ca din cenusa, ca o pasare pheonix; sunt iar un personaj si uit de locul unde ma aflu, uit cine sunt. Apoi imi amintesc originea mea neclara si imi vine sa ard toate cartile care m-ar ajuta sa uit. De parca volumele alea legate in piele m-ar face sa uit de tot si de toate, de parca as priza cenusa foilor imprimate cu cerneala sau le-as fuma. Alteori am mintea goala.
Azi mi-am omorat doi neurini. Cu ranga....am intrat in camera lor linistita si in timp ce dormeau in patuturile lor i-am omorat fara mila. Sunt o ucigasa de neuroni, sunt cautata de politia neuronala pentru crima. Sunt o ucigasa fara drept de apel, imi place ceea ce fac si sper ca dupa ce voi termina cu ai mei ii voi distruge si pe ai celor din jur.
A trece relativ simplu de la o idee la alta se cheama coerenta.Dar eu sunt incoerenta, cel putin asa ma simt acum, tinand cont de faptul ca ma chinui sa scot ceva interesant din ceea ce scriu aici. Incoerenta se cheama si faptul ca uneori imi urasc faptele, gandurile si vorbele....sau asta se cheama altfel. Nu, incoerenta e de un singur fel, inseamna ca nu poti urma un sir de propozitii cum trebuie, ca treci fara noima de la o idee la alta.
Fasss...am aprins o lumanare si o privesc cum arde. Cand eram mica imi placea sa ma joc cu focul...la propriu, nu la figurat. Odata era chiar sa dau foc la casa; aruncam acetona in soba si ii dadeam foc. Pana sa aprins sticluta cu totul; atunci m-am speriat si am dat drumul la acetona din mana. Si ea sa scurs incet si flacarile au cuprins incet covorul. Ce copil rau am fost...piromana ce sa mai, si imi placea la nebunie sa ma joc cu chibriturile. Cand am mai crescut m-am temperat.....acum aprind doar lumanri mortilor. Aprind lumanari neuronilor mei morti, rudelor si prietenilor, copiilor morti, tuturor celor morti pe care nu ii cunosc. Aprind lumanri lumii si sper sa nu dau foc pamantului.....

Miercuri, Decembrie 26, 2007, 07:44 PM 

Gand
     media: 5.00 din 1 vot

Asteptam clipele sa se scurga mai repede, acele ceasornicului din perete sa se invarta si sa vina clipa. Clipa cand nimic nu mai e ce a fost, cand lumea isi schimba viteza, cand omul renunta la caverne si se civilizeaza, cand atinge un alt nivel al evolutiei speciei din care face parte...ata de neevoluati suntem....
Rana inca mai sangereaza, figurile inca se contorsioneaza cand privirile se intalnesc, fantome ale trecutului bantuie gandurile si nu iti lasa viata sa continue frumos, ajungi sa urastii ceea ce odata iubeai, ajungi sa te dezgusti la auzirea unui nume sau la gandul unei atingeri. Te droghezi cu rautate, iti ascuti ghearele si te pregatesti de atat. O fiinta ranita in amorul propriu ea mai periculoasa decat orice altceva, totul se termina cu o moarte si sufera numai cine poate. E mai mult decat o evadare, e mai putin decat inchidere, nu cunoaste suprematie si nici nu se minimalizeaza in ochii oricui, doar cine le cunoste isi da seama, pentru ceilalti trec neobservate. Trebuie sa ajungi departe ca sa vezi elefantul din spatele soricelului speriat, trebuie sa iti cureti bine ochii de praf ca sa vezi cerul de deasupra padurilor. E o teorie greu de inteles pentru multi, eu nu o inteleg prea bine, eu nu exist, sunt doar un gand ce vine si pleaca. Incerc sa trec peste gafe, peste oameni si oamenire, peste unele rautati si sa vad in interior....mai mult decat gandul, printre fapte si adevaruri absolute, crize existentiale ce se termina cu sangerari si ranice supureaza venin. In cerc sa trec peste soneria enervanta a instalatiilor de brad si sa vd luminitele, sa traiesc sarbatorile prin ochii copiilor. La mine nu mai vine nici Mos Craciun si nici Iepurasul, in Zana Maseluta nu am crezut niciodata, incerc sa reinvii monstrii sacrii ai copilariei mele prin copii care ma inconjoara, incerc sa rad si sa fiu mai curioasa si sa fiu mai curioasa de cadouri chiar daca stiu ce se afla sub ambalaj.
E atat de greu sa cresti, sa incerci sa treci peste, sa nu mai faci gafele care candva ti se iertau, sa "faci frumos" chiar daca nu ai chef. Sunt unele filosofii de viata greu de inteles, sunt unele regului care uneori trebuiesc urmate, altele care cer sa fie incalcate pentru ca inconstienta si curajul de a-ti asuma niste riscuri, de a fece niste compromisuri sunt uneori vitale.
Unuu oameni au probleme si traiesc numai prin rezolvarea acelor situatii dificile sau nu cu care se confrunta zi de zi. Cand totul este bine lipseste adrenalina, asa ca o iau de la inceput.
Cateodata ma simt furioasa pe cei din jur, ma comport copilareste, comentez si ratez niste sa zicem niste chestii importante. Ma enerveaza anumite comportamente sau gesturi, cuvinte obscene si fluturari din gene.... Alteori ma calmez, pun capul pe perna si adorm instantaneu, ma trezesc linistita si furtuna stiu ca a trecut....

Sambata, Decembrie 22, 2007, 02:38 AM 

Betie de cuvinte....
     media: 5.00 din 2 voturi

Amintirea tuturor acelor zambete frumoase, priviri aruncate se furis, si suferinta muta, durerea ce crestea din interior si se sparge in lacrimi transparente. Picaturile de ploaie ce bat in geam uneori si fiarele trezite din amorteala diminetii. Betia cuvintelor amestecate cu regrete si gemetele straine de-acum de trupul tau.
Ignoranta si lipsa de sens, imbecilitate pura amestecata cu miros de carene in putrefactie....uite cat sunt de desteapta, ce cuvinte paradoxal de destepte scot din mine, comparatii desucheate ce separa chiar noapte de zi....intr-o zi voi spune poezii castanilor si lumea va crede ca sunt nebuna. N-ar fi ceva nou....cu toate astea, astep elogiul dragii mei, elogiul care sa ma poarte pe culmile gloriei, eu, obiectul sarmnt al adoratiei intregii populatii. Pentru un moment de glorie mi-as da uneori toate clipele de obscuritate. Alteori mi-as da toata gloria obscuritatii, as plati bani grei pentru fericirea tampa a mediocritatii Daca n-as abera atat pate lumea m-ar place mai mult....la naiba cu toti, la naiba cu oamenii si cu parerile lor, cu aparente si cu regrete. La naiba cu limbajul abject si cu jargoanele sacrificate pe altarul prostiei, la naiba cu tot. Pentru un moment de fericire mediocra imi dau gloria, imi dau iubirile si regretele, pentru un dans din buric pe o manea infecta imi dau tot amorul propriu, pentru regasirea mea imi dau si sangele murdar de vise sfaramate care imi infecteaza venele in curgerea lui navalnica.
Nu mi-as da viata pentru iubire, nu mi-as da viata pentru un compozitor ratat, nu mi-as da nici aurul nici argintul si nici avreile pentru nimic in lume. As deschide insa, uneori usa vreunui necunoscut sarac, i-as da de mancare si l-as imbraca apoi i-as da drumul in junga oamenilor. Lasa-te calcat in picioare apoi ridica-te ca un demon si striveste-i pe cei ce te-au strivit candva.
Revin la tine vis pierdut, revin la atingeri si la sperante, revin la betia aromata si la saruturile furate candva in locuri obscure.. Imi amintesc uneori lasitatea din ochii tai, imi amintesc teama si minciuna ascunsa undeva in spatele retinei. Si bucati de par ondulat, si dorinte si frustrari stinse cu lacrimi, si nervi. Nu se merita, mi-am spus increzatoare si am mers mai departe, cu capul sus si ranile inca nevindecate ascunse de bandaje albe. Azi rad si maine voi plange...cu timpul o sa rad mai mult si o sa plang mai putin......os-o scoatem la capat.....cand se va aprinde lumina astrului zilei si stelele vor inceta sa straluceasca, cand nu voi mai plange decat mortii......
Azi am realizat ca nu am profitat de cineva drag atat cat ar fi trebuit cand era inca in viata, Azi mi-am dat seama ca ar fi trebuit sa il rog pe bunicul de la Dalga sa imi cante mai des la muzicuta...acum imi pare rau.....o sa petrec mai mult timp cu cel care mi-a rama in viata...sunt chestii care nu le realizezisi mai tarziu dor mai tare decat un cutit rasucit in rana. Azi imi venea sa plang cand am realizat ca el murise si eu stateam singura, cu el in fata mea, intins pe pat si ma uitam pur si simplu la trupul acela inert care zacea in pat, tacut pe vecie. Si eu taceam si ma uitam. Si tot azi mi-am amintit ca atunci i-am cules un buchet de violete si i le-am pus intr-un pahar de tuica, dia ala mic, simi-am promis sa ii duc cate un buchet din ala de fiecare data cand vor aparea.......a murit primavara......nu-si mai au rost regretele...ramane amintire...in orice caz....ramn cicatrice, ramn dureri nespuse....Mie mi-a ramas tristetea si amintirea unor clipe frumoase...din toate experientele care m-au marcat pana acum...unele rani inca mai sangereaza...crede-ti ce vreti, sa nu ma intrebati pe mess ce am vrut sa spun cu postul asta, jur ca va dau ignore....:(

Miercuri, Decembrie 19, 2007, 12:05 AM 

Astept
     media: 0.00 din 0 voturi

Astept sa ma supun fiecarei atingeri, fiecarei vorbe aruncate cu furie si tuturor palelor de vant care imi vor lovi vreodata obrazul. Astept sa aud vajait de spada si tipat nebunesc rasunand pe strada, supunere si nebunie intr-o singura parte a lumii. Astept apoi linistea amagitoare ce prevesteste raul, pentru ca dupa rau isi face aparitia, biruitor, binelece nu poate fi apreciat fara prezenta malefica ce dispare incet incet, facandu-i loc.
Astept sa iti invoc atingerile, sa iti amintesti clipele si strangerile in brate, astept sa imi pui intrebarile, sa iti primesti palemele, sa imi rasunzi indoielilor si sa asculti plangerile si dorul. Si la sfarsit, vreau adevarul, soptit, recunoscut cu greu, sa-ti calci pe mandrie, sa ma ranesti, poate, sa ma jignesti dar sa imi racoresti arderile.
Astept cum am asteptat mereu, cu rabdare, dand tarcoale usor in jurul subiectului dureros, privind fapte care ma dor.... Astept sa treca timpul, sa mai creasti, sa vad deznodamantul si sarcina ce ti-o da viata, cararile pe care o sa mergi, cararile pe care o sa pasesc agale, sa vad stelele rasarind si soarele asemeni. Astept succesiuni, iubiri neimplinite, placeri interzise, greturi, foame, iertare si mascari, astept sa ploua si sa ninga, sa bata vantul peste parul tau, sa se albeasca si poate sa cada, sa se indrpte si atat.
Astet cuvinte....m-am saturat de asteptare, continui insa sa astept, nu stiu pe cine, nu stiu de unde, creez panica si indoieli, creez rusine si nestire, me rog mereu sa pier cumva, sa piara indoiala si teama de necunoscut, sa imi vad altfel viata. M-am saturat de rabdare, m-am saturat sa migalesc scenarii comfuze ce se naruie ca fumul de tigara, m-am saturat de laitmorivul tigarii, de oamenii care ma intreaba de fumez si eu sa le raspund ca nu. Trebuie sa le desenez, se pare, ca tigara si fumul reprezinta ceva, aici, in lumea mea mohorata, in conceptia mea, tigarea aia si fumul ala inecacios, au o simbolistica. Nu, oameni buni, sa stiti eu nu fumez. Sunt doar o reprezentare a propriului meu sine, nu sunt nici adevar dar nici minciuna, ci undeva la mijloc, si voi trebuie sa intelegeti asta. Si nu rostesc povesti aiurea, si nu ascund identitati, eu le dau aripi sa zboare undeva mai sus de stele, un pic mai jos de Dumnezeu, sa se inchine si sa-i spuna c-au fost trimisi doar de condeiul meu, sa il salute si-apoi sa se intoarca multumite pe pamnt, sfintite.
Cu toate astea, eu inca astept, sa treaca timpul, sa vine, sa plece, sa fie gata, sa imi vorbeasca, sa se termine, sa inceapa, da ma duca, sa imi ia si sa imi dea, sa taca, sa imi arate....continui sa astept, imi duc viata intr-o continua asteptate, tind catre ceva nedefinit, si uneori, cate-un vis se sfarama,se transforma in scrum, se disipeaza ca fumul de tigara in aer si ramne doar mirosul. Mi-au apus cateva vise...unele s-au implinit...le astept acum pe cele mai absurde sa dispara si cele mai probabile sa se intample....viata mea e doar un vis.....

Marti, Decembrie 11, 2007, 08:39 PM 

Tesut in alcool
     media: 0.00 din 0 voturi

Smulge-mi o lacrima de pe obrazul arzand si spune-mi ca nu doare, si sa sfarsit. Indoieli, idei si betii aberante.
Rad isteric si ma intorc cu spatele la paharul cu vin, imi imaginez ca fructul oprit era un ciorchine de struguri, iar pomul o vie, imi misc coapsele si ma indepartez de tine, care ma privesti cu gura cascata si ochii mariti in pleoape. Joc teatru, si imi place...imi place betia si febra alcoolului, imi place sa trag din tigara si sa simt cum fumul imi patrunde in fiecare camaruta a sufletului, apoi il dau afara ca pe o carpa cu care am sters praful. In urma nu ramane decat funingine depusa pe peretii plamanilor mei....
Creez ipoteze, simt cum fruntea imi arde, ma indoiesc si zambesc frustrata, simt durerea metafizica inundandu-mi fiecare por si ma zbat intre betie si extaz, zambesc satisfacuta cand soarele rasare, e ca un pacat comis intre apus si stele, e ca sfarsitul lumii odata cu noaptea. Si cateodata e greu ca o carne atinsa de valtoarea voluptatii, e ca un cuvant vulgar gandit de o adolescenta cuminte, ca un pacat savarsit la apusul vietii, atunci cand lumea ti se inchide si nu ramane decat prejudecata incrustata de mult in pernele alcovului.
Rad isteric si ma ridic deumanizata, ma indrept impleticindu-ma si deschid fereastra ca sa tip la soare, sa sperii oamenii cu figura mea ravasita de somn, sa imi arat parul incurcat si umarul gol ce se iveste de sub tricoul larg in care am dormit toata noapte; inchid geamul si trag jaluzelele, tot ce imi doresc este ca noaptea mea sa tina pe vecie, intr-o vie binecuvantata de stele, sa fumez tigari ieftine si mor band un pahar de vin rosu.....
Uneori cei ce nu isi dorec ating nemurirea, iar cei ce o cauta se zbat in mediocritate....as vrea sa nu caut vreodata nemurirea, sa raman impacata cu indecenta mea, sa cred ca tot ceea ce am este perfect, sa stiu ca merit ceea ce am, sa ma impac cu soarta mea. Sa las de-o parte gandurile, invidiile, sa trec peste ele si sa le strivesc ca pe niste gandaci, sa calc pe ele cu pantofii mei cui, cumaprati din piata si sa zambesc satisfacuta.....sunt nebuna......si-apoi sa dau drumul unui tipat , sa-l slobozesc peste lume, sa imprastii peste tot nedumerire si haos, apoi sa ma intorc in via mea si sa imi fumez ultima tigara.....

Luni, Decembrie 3, 2007, 11:35 PM 

De sezon...
     media: 0.00 din 0 voturi

Ma intorceam din galaxia noptilor pierdute, din locul de unde se purifica sufletul prin alcool si unde oamenii nu sunt oameni ci fiinte efermere ce lasa in urma lor doar adierea vantului. Deschisesem ochii deja, era dimineata si era frig. Ninsese viscolit toata noaptea si ferestrele erau acoperite de alb. Eram intr-un alt vis proiectat pe tavan, nu stiam prea bine unde ma aflu, nu aveam habar de nimic. Stiam doar ca venisem de undeva departe, ca simtisem nevoia sa ma auto-exilez din calea furtunii omenesti in care ma zbatusem atata amar de vreme. Am privit in jur, cu nedumerire, incercand sa imi dau seama unde ma aflu, sa vad de unde vine caldura aia launtrica pe care o simteam si nu am vazut in jur decat decoruri familiare venite totusi din existente superioare, poate eram proiectia mea intr-o alta dimensiune, una superioara in care oamenii nu se dezamagesc uniipe altii si unde mai exista inca respect.
Ninsese, va spuneam, in lumea mea noua, ninsese peste garduri si gradini, peste pomi si flori inca verzi, si nu se mai vedea in jur decat alb si albastrul rece al cerului. Si aerul parea proaspat, atat de placut inhalarii ca ma gandeam la inceputurile lumii si parca o stare de liniste ma cuprindea gandindu-ma ca traiesc intr-o perioada fara poluare. Parca o mana nevazuta ma luase si ma transportase undeva, inapoi in timp, si ma asezase comfortabil in partul acela calduros, in mijlocul unei camere prietenoase. Caldura de acasa, caldura copilariei si a inocentei. Si eram singura acolo, si mi-era bine, departe de rau. Parca aterizasem in Rai, si Raiul insemna numai zapada, ger si foc de lemne arzand in casa. Si era bine...
Voiam sa ma ridic din pat, cu toate astea nu puteam, era prea placuta senzatia unei Duminici de vacanta, era prea frumos sejurul asta in in iarna mea perfecta. Eram poate, iar copil si nu imi dadeam seama, era poate, din nou epoca increderii oarbe in monstrii sacrii ai copilariei, in asteptatea incordata a cadourilor si bucuria gasirii lor. Si marile framantari ale vremii, condimentate cu miros de portocala si stinse cu vin fiert si scortisoara, intrebari existentiale ca" Exista ori nu?", un fel de Hamlet pueril, nacontaminat de virusul geloziei verzi. Si singurul verde din casa era bradul ce-si imprastia aroma in toata incaperea, si colindele ce se auzeau pe fundal. Si era parca mai frumos decat fusese vreodata, si lumarile ardeau cu flacara mai mare si cu mai putin fum. Si totul avea farmec si sens pe lumea aia. Asa ma simteam in dimineata aia rupta parca dintr-un vis frumos al unei copilarii pierdute insa, scursa usor pe altarul nemuririi, pastrata cu sfintenie in cufarul amintirilor mele.
M-am ridicat din pat si am realizat ca orice ar fi, trebuie sa merg mai departe, sa vad ce imi rezerva viata pentru mai tarziu, sa imi inteleg scopurile si sa imi urmez telurile. Chiar daca stiu ca nu exista, chiar daca am crescut si sa imi pun toate sperantele in copilariile viitorilor copii ce se vor naste in toata lumea, sa traiesc prin inocenta lor si prin credinta lor ca lumea e totusi buna, ca oamenii nu isi fac rau unuu altora voit, ca totusi mai e o sansa sa zambim frumos soarelui, zapezii si florilor.....

Sambata, Decembrie 1, 2007, 12:42 AM 

Tacere....
     media: 5.00 din 3 voturi

Statea la o masa si privea intrebator in jur. Isi ascundea dintii albi sub buze muscate de cine stie ce iubiri pasionale ce se stinsesera de mult. Zambea stupid cand vreo fata trecea prin fata lui si mai lua o gura de cafea; apoi, stiindu-se privit, isi intorcea privirea tacticos spre fereastra aburita ca sa vada nimic altceva decat ceata si cativa stropi prelingandu-se senzual pe sticla. Avea aerul plictisit si isi fuma tigara tinand-o intre degetul mare si cel aratator, ca birjarii. Fuma, alchimic, apoi sufla fumul in cerculete ce dispareau instantaneu. Era doar un alt ins la o masa pierduta in zgomot dintr-o cafenea normala.
La o alta masa, ea privea spre nicaieri, enervata oarecum de molesala si de semi-intunericul in care se afla. Nu fuma si nu bea cafea, citea plictisita, acelasi rand de mai multe ori. Dadea ochii peste cap si buzele i se strangeau intr-un fel anume, o grimasa pe care doar ea stia sa o faca, iar parul ondulat i se revarsa pe spate descoperindu-i obrajii rumeni de la caldura. Nu-si gasise locul de data asta, nu era o cafenea boema unde il punea citi in liniste pe Marquez, aici nu ii rasuna in minte nici o sonata de Chopin, mai degraba muzica asta comerciala care a invadat toata lumea. Era nervoasa si tusul de la ochi is se stransese la coltul ochilor a tristete....

Singuratate si doi oameni plictisiti....poate ca ar fi iesit ceva daca ea nu s-ar fi ridicat brusc de pe scaun si nu ar fi descins exasperata afara, in aerul rece de noiembrie. Si poate ca nici el nu s-ar fi incurcat cu prima meduza care i-ar fi iesit in cale, doar de dragul unui one-night-stand. Poate ca EA ar fi gasit ceea ce cauta, poate ca el ar fi gasit linistea si voluptatea de care avea nevoie. Dar, nu a fost asa., povestile nu se termina niciodata in realitate cum vrem noi....

"Stii, mi-ar placea uneori sa simt mirosul de oja pe care il emana culoarea ta rosie de pe unghii, sa ma droghez cu o picatura din tine si nu mi-ar mai trebui nimic....." Si restul fu tacere.....caci asa s-ar incheia o piesa de treatru absurd pe care as putea-o scrie intr-o buna zi.....dar nu pot sa tind decat catre tacere si calm. Si poate tumultul unei iubiri neinmplinite....
Pentru Alexa.......

Duminica, Noiembrie 25, 2007, 08:45 PM 

Si oamenii treceau...
     media: 3.00 din 1 vot

Ridic privirea si respir cu putere aerul rece de afara. Parca se naste a nu stiu cat-a oara lumea. Ma ridic si merg, mi- frig, mi-e sete si foame si nu as face nimic din toate astea. Actiunea in sine, verbul, o noua zi, un alt soare, vesnic galben si cateva sclipiri aurii imprastiate pe caldaram. Azi am sa-i zic, am sa-i zic tot. Tot ce cred, ce stiu, ce vad si ce aud. Am sa-i arunc in fata adevarul, am sa improsc cu venin si poate o sa curga sange. In ziua asta care incepe sta scris sfarsitul.
Te-astept, cum am facut-o de atatea ori, cu fundul pe o scara, cu bretonul cazandu-mi pe ochi si cu gandurile alan-dala. Oftez a lehamite si nu zic nimic, si tu nu stii ce am. Si chiar nu conteaza. Nu vreau sa ma intrebi, vreau doar sa taci, nu vreau sa tipi, sa plangi sau sa vorbesti tampenii. Vreau sa aud tacerea aia mormantala.
Mi-ai spus ceva, am stat, am ascultat, si am intors capul in directia opusa. Nu ma mai uit in spate acum, nu ma mai doare nebunia mascata de sinceritate. Acum stiu tot. Si chiar daca "tot" se refera, poate, la o supozitie absurda, la un scenariu paranoic, nu mai conteaza. Merg innainte, sfarsesc un alt capitol si urc, cu fruntea lipede si ochii stralucind a gheata, o alta treapta. Azi nu cobor. Nu mai gresesc, si nu mai aberez cum aberam odata.
Am luat flori de pe jos, le-am strans in pumni si le-am mirosit seva cruda, mi-am simtit mainile ude si atat. Si nu era decat frig, si gheata, si flori uitate de cineva pe un trotuar nins si ud, si poate rece. Si boschetarul trist, duhnind a bautura ieftina si a tutun statut, cu hainele rupte si murdare se uita la mine, cu un dinte rupt si zambea tamp. Am spus "adio" mut, candva unei iubire ce n-a fost niciodata, ce nu sa intamplat decat in mintea mea si nu regret. Si boschetarul tot radea. Si-am inceput sa plang, si am tipat la el, i-am zis" Mosule, nu te mai uita la mine, imi amintesti de viata mea, si viata mea, iata,arata ca si tine" Betivul, se ridica fara griji, ma priveste uimit apoi rade si incepe sa cante si sa danseze: "Hopaaaa!!!! hic.....lalalalalala........eu am bani, si am valoare, masini ca mine nimeni nu are.....hopaaaaaaa........." si mosul ala e fericit in betia lui, si cu sticla lui de vodcka ieftina. Si eu il privesc si parca-mi vine-a rade, apoi a plange si in final ma ridic si plec.
Am spus "adio" iubirii viitoare, am spus" adio" sfarsitului de inceput, am spus"adio" pentru-a-nustiu cat-a oara si m-am culcat, slabita. Sa visez mirajul unei copilarii traite altfel, unei adolescente fara de trecut. Am inganat in somn o poezie. Am ras am plans si am gemut in somn. Si oamenii treceau.....
Mie nu imi pasa, nu vreau sa-mi pese si vreau iar sa fiu copil, copil mic, fara probleme, sa-mi placa de colegul meu de banca si sa imi care ghiozanul cand ne intoarcem acasa. Iubire inocenta, de copil....de-aici incepe totul.....

Vineri, Noiembrie 23, 2007, 06:59 PM 

Dincolo de orizontul colorat
     media: 3.00 din 1 vot

Azi am discutat la dirigentie despre meserii. Adica ce fel de meserie ti-ar place sa ai, daca ai alege un unde sa castigi bani multi dar sa fii supra-solicitat, sau o meserie care sa iti ofere satisfactii sufletesti dar putini bani. Am ajuns singura la parerea ca cel mai bine este sa imbini utilul cu placutul, dar asta nu are nici o importanta pe langa ceea ce vreau sa punctez aici. Normal ca atunci cand abordezi un subiect de genul asta, si ai o parere, trebuie sa o si argumentezi; diriga ne-a impartit in doua tabere, si ne-a pus sa ne certam. Specialitatea mea, as zice, mai ales ca in tabara adversa era Delia, si cu ea e absolut imposibil sa nu te contrazici. In fine, ce ma socat azi a fost raspunsul unei alte colege, din partea adversa, care e zis ca merge pe ideea unei slujbe banoase pentru ca ei ii plac banii. Si a zis-o cu o sclipire in ochi si cu o oarecare pofta care m-a uat un pic cu frig. Diriga a intrebat-o daca ar face orice pentru banii aia si ea a spus ca nu ar face orice. Ori eu una vad o oarecare contradictie, sau mai degraba ipocrizie in raspunsurile ei. Si chestia asta ma duce cu gandul ca intr-un fel toti suntem niste ipocriti, si din toti ipocritii sa ridicat o fata, una singura, nici cea mai desteapta, nici cea mai frumoasa, genul de fata care ar ucide pentru un C.D. cu manele noi, a avut curajul sa spuna un adevar care ne pune pe toti intr-o lumina proasta. Pentru ca majoritatea oamenilor se pretind a fi ceea ce nu sunt. Din motive ipocrite, pentru ca suntem cu totii niste ipocriti imbecili care isi arunca minciuni in fata cu zambetul pe buze. Si discutia de azi m-a mai facut sa realizez ceva. Ca in viata, inm lumea banilor nu e nici pe departe ca intr-un joc de Monopoly, si singurul capital pe care il ai la inceputul jocului esti doar tu si ceea ce ai in cap. De multe ori nici nu conteaza ceea ce ai in cap si oricum viata e o jungla mult prea dura in care, bineinteles numai cei cu adevarat puternici supravietuiesc. Si oamenii "normali" nu il vor intelege niciodata pe bibliotecarul ratat, care traieste in lumea cartilor lui, cu Voltaire si cu Eminescu, cu Joyce si cu Kafka, si care isi ia salariul de un milon din care trebuie sa isi plateasca intretinerea. Oamenii "normali" nu or sa inteleaga fericirea lui ingenua, nebunia in care se zbate omul ala. Si nu ii iau apararea bibliotecarului. Pentru ca el, saracul nu face altceva decat sa se plafoneze si sa ramana acolo, in coltul sau intunecat, in mirosul cartilor vechi asezate pe rafruri prafuite....prafuite....pentru ca oamenii nu mai citesc decat de pe bani, si cartile nu maiconteaza, sunt doar bucati de hartie cu care ai putea sa faci focul intr-o zi geroasa de iarna. Si tot nu te-ar incalzi. Pentru ca, iata, cartile nu tin nici de foame si nici de cald, si nu iti dau nici statut social. Iar atunci cand traiesti printre fiare trebuie sa le arati ca esti mai puternic decat ele, altfel devi instantaneu o amarata de gazela, frumoasa dar fragila, eleganta dar usor de devorat. Si trbuie sa stii mai ales cum sa iti pastrezi niste principii morale si cum sa treci peste ele daca este nevoie, cu sa iti stabilesti propria limita.
Suprematie, autonomie, stabilitate, doar niste cuvinte suflate de vant. Nimic nu conteaza cand ai de-a face cu hienele. Fapte, nu vorbe, vrea lumea asta jegoasa sa scoata de la tine, vrea sa te sece de puteri, sa iti scoata sufletul sa sa ti-l manance pe tava, sa te faca sa renunti sa sufletul tau in schimbul realitatii crude. Realitate facuta de oameni, realitate grea, si veninoasa care, daca vei vrea sa ramai neprihanit te va arunca intr-un colt anume, poate intr-o biblioteca parasita si te va arata cu degetul: "uite, a vrut sa traisca dupa principii".....Principul dispare si in urma ramane gol, pustiu si durere....a, da....poate bani...nimic mai mult.

Marti, Noiembrie 13, 2007, 12:22 AM 

Nu citi!!!! (acum aplic psihologia inversa, stiu ca daca iti zic sa nu citesti o sa citesti)
     media: 5.00 din 1 vot

N-as putea sa spun cu siguranta ca azi a fost o zi interesanta. Am observat ca daca nu mananc la scoala e destul de naspa, pentru ca la intoarcerea acasa dau pargere in frigider....la naiba, si eu care ma gandeam ca daca ma apuc de strans bani o sa si slabesc. Cum ar spune englezul nesimtit: shet. M uit la insemnarile mele mai vechi si imi dau seama ca sunt o combinatie patetica de eu si de metafore imprastiate ici si colo, cuvinte aiurea si cam atat. Cateodata nu imi place ceea ce am devenit si ma intreb de unde naiba, de unde naiba sa produs schimbarea, ruptura dintre eu, trecut si eu prezent. Da, iar o sa incep o polologhie patetica despre viata mea, da iar o sa ma intreb ce dracu am facut, ce-am avut si ce-am pierdut, o sa despic firul in patru si o sa mai vomit un post (am citit expresia asta intr-un comentariu de pe blogul gramo). Da, m-am plictisit, ma doare capul si nu mai am chef de nimeni si de nimic, cel putin asa ma simt in momentul asta. Ma intreb de ce naiba ma doare capul in halul in care ma doare, pentru ca m-am trezit de dimineata cu aceeasi durere idioata de cap care ma sacaie si acum, si nu mai vreau sa iau niic, in orice caz, un ketonal pe zi e de ajuns. Daca ii spun lu' mama ca ma doare iar capul incepe sa se isterizeze si sa ma certe, ca nu imi pun caciula in cap, nu am grija de sanatatea mea, de ce naiba ma doare capul intr-una bla bla bla. Mai mama, am stat eu asa si m-am gandit, si cred ca e destul de clar pentru mine, cred ca inebunesc incet incet. Maine poimaine ma vezi scuturand din cap si declarand sus si tare ca "eu nu sunt nebuna".
Ma gandeam anul trecut sa ii fac o vizita profei de psiho la cabinet, sa ii spun ce probleme am, sa ma descarc, bullshet-uri din astea. Si cand m-ar fi intrebat, asa serioasa care e problema, sa fac ochii mari si sa ii spun cu o privire pierduta, speriata si complice ca vad omuleti verzi. Apoi sa ii privesc reactia. Haha, din pacate nu sunt o actrita asa de buna, probabil ca m-ar fi pufnit rasul inca de la primul cuvant. Da un ras din ala isteric, cum rad cu Dana cand ne prefacem ca suntem drogate si radem asa ca doua proaste, aiurea, fara nici un motiv. Asa radeam azi si cu Ana, dupa ce a plecat Alex, mai aveam si test la geografie...da na, romanu' tot roman, face haz de necaz. Cateodata aiurea. Revenind la profa de psiho, in orice caz cred ca -ar fi speriat de mine si mi-ar fi facut trimitere la nr. 9. Pffff.....

    pagina urmatoare >>


Despre mine: nimic...despre blog: de toate: muzica, literatura, aberari, supradoze de nebunie. Vreti ceva mai mult? Cititi blogul;) Dianna
  • <<2016.Septembrie 
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    262728293031 

Aboneaza-te la insemnari


Ultimele poze

Feed-uri

Blog Status

Vizitatori:140.573
Insemnari:211
Comentarii:232
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare